Gigi Becali nu le-a susținut pe Universitatea Craiova și CFR Cluj, în seara în care FCSB a atins grupele Conference League!
Patronul de la FCSB a spus că este interesat doar de performanța roș-albaștrilor.
Superliga a trimis două echipe în grupele Conference League: FCSB și CFR Cluj. Universitatea Craiova a ratat dramatic calificarea, fiind învinsă de Hapoel Beer Sheva, la loviturile de departajare.
Gigi Becali și-a dorit ca doar FCSB să ajungă în grupele Conference League.
„Și eu așa vreau binele, nu României, mă interesează de FCSB. Eu am nevastă, voi aveți mai multe iubite, înțelegi? Eu am FCSB, una, voi aveți mai multe, nu? Dacă ați înțeles, e bine”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
În această fază a competiției, vicecampioana României va avea posibilitatea de a-și majora bugetul cu alte sume semnificative.
UEFA răsplătește o victorie cu suma de 500.000 de euro, în timp ce un rezultat de egalitate va aduce în conturile clubului 166.000 de euro.
La finalul fazei grupelor, forul european va acorda premii în valoare de 650.000 de euro pentru ocupanta primei poziții, în timp ce formația care va încheia pe locul secund va primi nu mai puțin de 325.000 de euro.
FCSB a trecut, pe rând, de Saburtalo Tbilisi, Dunajska Streda și Viking Stavanger, pentru a se califica în premieră în grupele UEFA Conference League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER